Relația dintre capitală și provincie rămâne un subiect sensibil în România, generând frustrări atât în provincie, cât și în București. Pe de o parte, locuitorii din provincie consideră frecvent că dezvoltarea lor este încetinită din cauza lipsei de resurse, în timp ce mulți dintre bucureșteni cred că fondurile generate în capitală sunt redistribuite în județele cu performanțe economice mai slabe. Pe de altă parte, România nu este caracterizată doar de diferențele de dezvoltare dintre capitală și provincie, ci există și diferențe semnificative între municipii diferite. Se conturează clar o țară a bunăstării cu trei poli: Bucureștiul se află de departe pe primul loc în majoritatea indicatorilor, urmat de polii regionali de dezvoltare (în principal: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, dar și Iași și Constanța), iar la capătul listei vedem municipii care se confruntă cu valori scăzute ale indicatorilor de bunăstare economică (mai precis, ultimele trei locuri sunt ocupate de Botoșani, Vaslui și Călărași). Astfel, România nu prezintă doar un model de dezvoltare bipol, ci se conturează această tripolaritate, care în multe cazuri complică politicile guvernamentale de redistribuire și influențează semnificativ percepțiile de echitate ale cetățenilor. Această tripolaritate, respectiv discrepanța percepțiilor populației privind bunăstarea societății în diferite regiuni ale țării s-a manifestat și în rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

În continuare, vom analiza această situație din perspectiva a trei aspecte esențiale: efectul de capitală, distribuția cheltuielilor publice și corelarea resurselor economice cu nevoile de dezvoltare.

  1. Efectul de capitală

Așa cum am menționat mai sus, Bucureștiul se evidențiază semnificativ în aproape toți indicatorii analizați, chiar și în comparație cu orașele regionale cu o dezvoltare economică mai ridicată. Se pune întrebarea: Bucureștiul chiar performează cu atât de mult mai bine sau există o distorsiune determinată de statutul său de capitală? Un factor important care influențează percepția dezechilibrelor economice între capitală și provincie este „efectul de capitală”. Acest efect se manifestă prin avantajul pe care îl au capitalele naționale în atragerea investițiilor, datorită concentrării sediilor marilor companii și instituțiilor statului în aceste zone. Acest efect, de altfel natural, este amplificat de legea marilor contribuabili, care obligă cele mai mari companii să aibă sediul în București, astfel încât valoarea lor adăugată este contabilizată tot în PIB-ul capitalei. Ca urmare a acestor efecte, capitala a atras 56% din totalul investițiilor străine directe din România (64,7 miliarde euro în 2023), pe când același procentaj în județul Cluj (polul 2 de creștere) este de doar 2,5% (2,9 miliarde euro), adică cu peste 22 de ori mai redus (!). O altă consecință elocventă a acestui efect distorsionant mult amplificat în cazul României este că PIB-ul (PPS, 2022) pe cap de locuitor din București este de 62.900 EUR, mai mare decât cel din Viena, de exemplu, care este de 50.400 EUR. Această diferență nu reflectă neapărat o productivitate sau competitivitate superioară în București, ci o distorsiune generată de statutul de capitală[1]. Investitorii și companiile preferă capitala pentru proximitatea față de guvern și alte instituții-cheie, ceea ce crește artificial PIB-ul orașului, fără a indica o valoare adăugată mai mare creată local.

  1. Bugetul administrațiilor locale

Deși din punct de vedere statistic Bucureștiul are o contribuție semnificativ mai mare la economia națională (produce 24,7% din PIB-ul țării) comparativ cu alte județe sau municipii, distribuția resurselor economice nu favorizează neapărat nici capitala, nici provincia. Totuși, lipsa de transparență în ceea ce privește transferurile bugetare între autoritățile locale și cele naționale poate genera frustrări atât în București, cât și în  celelalte regiuni ale țării. De exemplu, în perioada 2020-2023, cheltuileile totale medii anuale ale administrațiilor locale din Cluj-Napoca au fost de aproximativ 450 de milioane EUR, în timp ce în București suma a fost de 2 miliarde EUR. Dacă împărțim aceste sume pe cap de locuitor, rezultă o cheltuială de aproximativ 1.600 EUR pe locuitor în Cluj-Napoca, 1400 EUR la Timișoara și 1.200 EUR pe locuitor în București. Cu toate acestea, în cazul capitalei, o parte din servicii publice, precum Metrorex sau Arena Națională sunt finanțate și direct din bugetul central, ceea ce echilibrează cheltuielile reale pe cap de locuitor între orașele menționate. Aceasta sugerează că percepția locuitorilor din București, conform căreia ei primesc mai puține servicii publice decât restul țării, nu este complet justificată de date. Însă datele nu susțin nici ideea că orașele din provincie dispun de un buget mult mai mic pe cap de locuitor decât capitala, din cauza faptului că aceasta ar absorbi resursele. Desigur, bugetul marilor orașe nu este determinat doar de voința guvernului central sau de performanța economică a orașului respectiv, ci și de capacitatea administrației locale de a atrage fonduri prin proiecte sau de structura economică sectorială pe plan local. O problemă o reprezintă însă lipsa de transparență a transferurilor între bugetele centrale și locale, ceea ce adesea conduce la formularea unor percepții eronate și, în mod firesc, subminează încrederea în instituțiile democratice.

  1. Corelarea resurselor economice cu dezvoltarea regională

Deși de multe ori este formulată ca o propunere de soluție (în special de către reprezentanții capitalei sau ai orașelor mai dezvoltate), din punct de vedere economic nu este de dorit ca politicile publice să coreleze în mod strict resursele de dezvoltare ale unei regiuni cu veniturile sale. România se confruntă cu disparități economice semnificative între regiuni, iar o astfel de politică ar risca să adâncească aceste diferențe. Pentru a sprijini dezvoltarea județelor mai puțin performante, este necesar ca fondurile publice să fie alocate în funcție de nevoile acestora, chiar dacă acest lucru ar însemna ca județe/municipiile mai dezvoltate, precum Bucureștiul sau Clujul, să primească proporțional mai puține resurse din bugetul central. De altfel, există regiuni unde s-ar justifica cheltuieli mai mari pe cap de locuitor pentru a stimula recuperarea decalajelor economice.

Concluzie

Așa cum am arătat, Bucureștiul beneficiază de un avantaj economic considerabil, însă acest avantaj este în mare parte artificial, fiind influențat semnificativ de efectul de capitală. Distribuția resurselor publice, deși nu este întotdeauna perfect echitabilă, este mai echilibrată decât percepția generală. În general, politicile de alocare a fondurilor ar trebui să fie orientate către reducerea disparităților regionale, în special prin sprijinirea regiunilor rămase în urmă, pentru a asigura o dezvoltare armonioasă la nivel național.

O prioritate importantă pentru anii următori trebuie să fie reducerea disparităților economice regionale, iar gestionarea acestei probleme reprezintă o sarcină complexă. Problema nu poate fi rezolvată exclusiv prin redistribuire, deoarece există anumite servicii publice care ar trebui să fie furnizate la același nivel de calitate în toate localitățile, inclusiv din perspectiva principiului egalității de șanse (de exemplu, educația publică, sănătatea etc.). Pe de altă parte, există servicii publice care trebuie finanțate proporțional cu performanța (de exemplu, învățământul superior, sportul etc.).

Însă, mai important decât acestea, trebuie create condițiile necesare pentru ca regiunile rămase în urmă să poată să se dezvolte din propriile resurse. Un factor esențial pentru acest lucru este accesibilitatea infrastructurii, inclusiv a autostrăzilor. Pe lângă acesta, digitalizarea și dezvoltarea tehnologică poate juca un rol cheie, precum și capacitatea administrațiilor locale de a atrage cu succes fonduri europene.

Prin implementarea unei combinații a acestor măsuri, precum și prin creșterea transparenței transferurilor între bugetul central și bugetele administrațiilor locale, nu doar percepția echității ar crește, ci și echitatea reală, și, nu în ultimul rând, eficiența economică a întregii țări.

 

Mai multe detalii: https://www.zf.ro/zf-24/romanian-economic-monitor-romania-trei-poli-bunastarii-economice-22576177

––

[1] Acest efect este corectat în măsura posibilului în statisticile oficiale, însă nu reprezintă un proces perfect și complet, iar acest lucru se reflectă în comparația dintre Viena și București