Tema pensiilor publice se află de mulți ani în centrul dezbaterii economice și politice din România. Sistemul actual este de tip „pay as you go” (generația activă contribuie la plata pensiilor curente), completat de un pilon II obligatoriu și un pilon III facultativ de pensii private.

În ultimii ani, presiunile demografice, îmbătrânirea populației și creșterea cheltuielilor sociale au forțat statul să intervină prin reforme majore. În septembrie 2023 a fost modificat regimul pensiilor speciale, iar în noiembrie 2023 a intrat în vigoare o reformă amplă a pensiilor publice, aliniată cu PNRR și recomandările Comisiei Europene. Reforma aduce recalcularea drepturilor pe baza unui sistem de punctaj, indexarea automată cu inflația și salariile, egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați (65 de ani până în 2035) și o legătură directă cu evoluția speranței de viață.

În acest context, România se confruntă cu o combinație din ce în ce mai dificilă: îmbătrânire rapidă, emigrarea masivă a forței de muncă, munca informală și presiuni bugetare tot mai mari. Toate acestea pun sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii.

 

Evoluția cheltuielilor și contribuțiilor

Cheltuielile brute cu pensiile publice – inclusiv cele speciale – au reprezentat aproximativ 8,5% din PIB în 2022. Proiecțiile din raportul privind îmbătrânirea populației, publicat de Ministerul Finanțelor în 2024, arată o creștere până la 10,4% din PIB în 2030 și un vârf de 10,6% în 2046. După această perioadă, pe fondul reformelor din 2023 și al scăderii populației, cheltuielile ar urma să se reducă treptat la 7,6% din PIB în 2070.

Pe partea de venituri, contribuțiile la fondul public de pensii au însumat 6% din PIB în 2022, urmând să se stabilizeze în jurul valorii de 5,2% din PIB în perioada 2040-2070. Diferența dintre cheltuieli și contribuții a generat un deficit structural semnificativ, de 2,5% din PIB în 2022, care se va adânci până la 5,4% în 2047, pentru ca ulterior – datorită reformelor și reducerii numărului de pensionari – să se diminueze spre 2,4% din PIB în 2070, revenind astfel la nivelul actual.

 

Mai puțini contributori, mai mulți pensionari

Sustenabilitatea unui sistem de pensii de tip „pay as you go” depinde în mod direct de raportul dintre contributori și beneficiari. În anul 2022, România avea aproximativ 5 milioane de pensionari în sistemul public și 7,7 milioane de salariați activi (Eurostat). Metodologia Eurostat include și persoanele care desfășoară activități independente, precum și pe cele care lucrează în sectorul informal, iar colectarea datelor nu se bazează pe surse administrative, ci pe un eșantion de gospodării. Potrivit metodologiei INS, care se bazează pe date administrative și care include doar persoanele salariate (nu și lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii agricoli individuali sau cei care muncesc „la negru”), numărul angajaților este de aproximativ 5,3 milioane.

Până în 2070, proiecțiile raportului Ministerului Finanțelor privind îmbătrânirea populației indică o scădere a numărului de salariați la 5,6 milioane conform metodologiei Eurostat (iar la 4,2 milioane (!) conform metodologiei INS), ca urmare a emigrării și a diminuării populației active, în timp ce numărul pensionarilor s-ar reduce la 3,96 milioane, pe fondul creșterii vârstei de pensionare. Totuși, raportul de dependență rămâne ridicat, deoarece ambele categorii scad într-un ritm similar.

Astfel, rata de dependență a sistemului de pensii (SDR, System Dependency Ratio), calculat ca și raportul dintre numărul de pensionari și numărul de angajați, va crește de la 65% în 2022 la 86% în 2050, urmând să se reducă ușor la 71% în 2070. În paralel, rata de dependență la vârste înaintate (OADR, Old-age dependency ratio) – mărimea populației de 65+ ani raportat la cea de 20–64 ani – va urca de la 33% în 2022 la 55% în 2050, rămânând apoi aproape constant până în 2070.

Această rată oferă o imagine și mai sumbră dacă, în numitor, nu luăm în calcul toți angajații, ci doar pe cei care plătesc contribuții. În acest caz, valorile estimate ale ratei de dependență a sistemului sunt de 95% în 2030 și 97% în 2070. Acest lucru, din punct de vedere tehnic, înseamnă că un angajat care plătește contribuții ar trebui să susțină un pensionar din contribuția sa.

Cu alte cuvinte, o populație activă tot mai redusă va trebui să susțină un număr tot mai mare de pensionari – un dezechilibru structural alimentat de îmbătrânirea populației, scăderea natalității și emigrarea masivă a forței de muncă după aderarea la UE.

 

Principalele provocări ale finanțării sistemului de pensii

  1. Demografia nefavorabilă
  • Îmbătrânirea populației: ponderea persoanelor peste 65 de ani va crește de la 33% în 2022 la aprox. 55% în 2050 și 56% în 2070.
  • Emigrarea forței de muncă: Conform statisticilor Eurostat și OECD, aproximativ 20% din populația activă lucrează în străinătate, reducând baza de contribuții. Repatrierea rămâne incertă, iar salariile locale sunt puțin competitive.
  • Emigrarea tinerilor: conform unui studiu realizat în 2024 de Fundația Friedrich Ebert Stiftung, jumătate din tinerii din România iau în considerare varianta de a emigra într-o altă țară pe o perioadă mai lungă.

“Baby boom”-ul perioadei comuniste: aproximativ 2 milioane de persoane născute între 1967–1969, în perioada imediată după publicarea decretului care interzicea întreruperile de sarcină, vor intra la pensie după 2030, generând o presiune suplimentară semnificativă.

  1. Piața muncii și contributivitatea limitată
  • Rata de ocupare redusă la vârste mature: în România, rata de activitate este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Pensionarea anticipată rămâne atractivă, iar stimulentele pentru continuarea activității sunt modeste.
  • Munca informală: evaziunea fiscală rămâne ridicată, iar o parte semnificativă a populației nu contribuie la sistemul de pensii.
  • Migrația profesioniștilor: plecarea medicilor, inginerilor și a altor specialiști reduce baza salarială medie și implicit veniturile fondului de pensii
  1. Structura sistemului și pensiile speciale
  • Pensiile speciale: deși reforma din 2023 a redus multe privilegii, anumite categorii (militari, magistrați, funcționari) continuă să se pensioneze anticipat și să beneficieze de pensii ridicate. Cheltuielile aferente au fost de 1,2% din PIB în 2022, iar reforma din 2023 prevede o scădere treptată până la 0,4% din PIB în 2070. Totuși, menținerea acestor diferențe afectează percepția de echitate și încrederea în sistem.
  • Generozitatea formulei de punctaj: pensiile se calculează pe baza punctelor de contributivitate, indexate anual cu inflația și 50% din creșterea reală a salariilor. În perioade de inflație ridicată, acest mecanism riscă să ducă la o creștere mai rapidă a cheltuielilor decât cea anticipată.
  1. Pilonii II și III – rolul pensiilor private

Pilonul II, introdus în 2008, are o contribuție de 4,75% din salariul brut în 2024, programată să crească la 5% în anii următori. Peste 8 milioane de români au contribuit la cele șapte fonduri private, care administrează în total o sumă de 166,2 miliarde lei (Reuters).

Autoritățile pregătesc modificări pentru a limita retragerile în numerar și pentru a institui plăți regulate, în acord cu cerințele de aderare la OECD. În teorie, pilonul II ar trebui să reducă presiunea asupra sistemului public, dar performanțele fondurilor, volatilitatea piețelor și nivelul scăzut al educației financiare mențin reticența populației. Contribuțiile rămân prea mici pentru a compensa integral pensiile publice.

Pilonul III (facultativ) este mai modest – 680.000 de contribuitori și active de 865 milioane de euro –, cu o creștere estimată la 0,04% din PIB până în 2070. Deși beneficiile fiscale există, impactul rămâne limitat. Iar pentru actualii pensionari, pensia de stat continuă să fie principala sursă de venit.

 

Perspectivele vieții profesionale în viitor

Cât vom munci și cât vom trăi la pensie devin întrebări centrale pentru români. Potrivit raportului privind îmbătrânirea demografică, cariera profesională se va prelungi, dar și perioada de viață post-pensionare va fi mai lungă.

Durata medie a carierei va crește de la 35,4 ani în 2022 la 39 de ani în 2070, datorită în principal reformei pensiilor din 2023, care majorează gradual vârsta de pensionare a femeilor la 65 de ani până în 2035, egalând-o cu cea a bărbaților. Noua lege oferă și bonusuri de stabilitate pentru cei care lucrează peste perioada completă de cotizare.

Durata medie a vieții la pensie va crește de la 18,3 ani în 2022 la 24,6 ani în 2070, pe fondul creșterii speranței de viață la 83,3 ani pentru bărbați și 88,5 ani pentru femei. Vârsta efectivă de ieșire din activitate va ajunge la circa 64 de ani în 2040, odată cu limitarea pensionărilor anticipate și introducerea penalităților mai mari pentru retragerea timpurie.

 

Vom putea trăi decent din pensie?

Conform raportului privind îmbătrânirea populației, adecvarea pensiilor rămâne o provocare majoră. Raportul dintre pensiile publice medii și salariile medii era de 34% în 2022, urmând să scadă la 29% în 2070. Și mai îngrijorător, rata de înlocuire a pensiilor publice – raportul dintre prima pensie și ultimul salariu – va coborî în aceeași perioadă de la 36% la doar 24%. Cu alte cuvinte, conform acestui raport, în 2070 un pensionar va primi, în medie, o pensie publică egală cu doar un sfert din ultimul său salariu.

Această reducere rezultă din aplicarea strictă a principiului contributivității și eliminarea unor avantaje din vechea lege.

În prezent, peste 16% dintre românii de peste 65 de ani sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială – una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană, conform statisticilor OECD. Scăderea ratelor de înlocuire riscă să agraveze această problemă, chiar dacă reformele recente aduc indexări mai generoase pentru pensiile mici.

 

Măsuri necesare pentru întărirea sustenabilității

Pentru un sistem de pensii viabil pe termen lung, sunt necesare politici coerente pe mai multe direcții:

  1. Creșterea ratei de ocupare: o piață a muncii mai incluzivă, care să încurajeze munca la vârste mature, poate reduce presiunea pe sistem. Stimulentele pentru angajatori și re-calificarea lucrătorilor seniori sunt esențiale în acest sens.
  2. Combaterea muncii informale: controale mai ferme, digitalizare și scăderea fiscalității pentru salariile mici pot reduce evaziunea și pot lărgi astfel baza de contribuții.
  3. Reforma pensiilor speciale: eliminarea sau transformarea lor într-un sistem contributiv ar îmbunătăți echitatea socială și ar economisi resurse.
  4. Educație financiară: o cultură a economisirii pe termen lung ar crește interesul pentru pensiile private, completând veniturile la vârsta pensionării.
  5. Administrare eficientă: digitalizarea proceselor, reducerea birocrației și auditurile periodice pot reduce costurile și preveni erorile administrative.

 

Concluzii

România a făcut pași importanți pentru corectarea dezechilibrelor sistemului public de pensii: mecanisme automate de indexare, egalizarea vârstelor de pensionare și recalcularea drepturilor.

Asupra sistemului public de pensii se vor acumula, în anii și deceniile următoare, presiuni uriașe – cu alte cuvinte, deficitul sistemului public de pensii va crește semnificativ. Mai precis, deficitul fondului public de pensii, raportat la PIB, este estimat să se dubleze până în 2047. Situația se va îmbunătăți abia după anul 2047, urmând ca în jurul anului 2070 să revenim la nivelul actual al dezechilibrului de finanțare.

Într-o perioadă în care în România cresc costurile de finanțare a datoriei publice și deficitul bugetar, iar în paralel, se dublează deficitul fondului de pensii, se creează o povară dublă: pe de o parte, statul trebuie să încerce să majoreze veniturile și să reducă o serie de cheltuieli bugetare, iar pe de altă parte se confruntă cu o creștere constantă a cheltuielilor sociale și a costurilor de finanțare.

Cu alte cuvinte, chiar dacă bugetul statului ar fi echilibrat în prezent, ar fi totuși necesare măsuri corective pentru a diminua presiunile viitoare ale sistemului de pensii. În contextul actual însă, România are cel mai mare deficit bugetar din UE, iar în anii următori se conturează clar nevoi suplimentare de finanțare – în primul rând din partea sistemului de protecție socială, iar în al doilea rând din cauza costurilor tot mai mari ale finanțării datoriei publice.

În lipsa unor măsuri suplimentare, finanțarea sistemului de pensii va continua să depindă de transferuri masive de la bugetul de stat – o povară dificil de susținută într-un context de consolidare fiscală.

Demografia nefavorabilă, piața muncii fragilă, munca informală și povara pensiilor speciale reprezintă provocări structurale majore. Pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung, România trebuie să continue reformele, să stimuleze participarea pe piața muncii, să reducă evaziunea și să întărească pilonii privați de pensii.

Numai printr-o combinație de disciplină fiscală, și încredere în economisirea privată, sistemul de pensii poate rămâne sustenabil și poate garanta o bătrânețe demnă pentru generațiile viitoare.

Mai multe informații: https://www.forbes.ro/sistemul-de-pensii-din-romania-sta-sub-presiune-473806